„La Moţocu”

„Din zei de-am fi coboritori
Cu-o moarte tot sintem datori”
Asa spunea Cosbuc intr-una din minunatele sale poezii. Incet si pe rind toti bozintanii, si nu numai ei, vom trece pe drumul ingust ce duce spre ultimul loc de odihna. In copilaria mea am auzit o vorba in Bozinta, pe care nu am uitat-o niciodata: ‘Mortii cu mortii, viii cu viii”. Mortii nu i-sa acordat la noi niciodata mai multa importanta decit avea, poate si pentru ca am fost obisnuiti cu moartea dintotdeauna, de la gainile taiate pentru supa de duminica, de la porcul taiat de Craciun, de la oile care se taiau simbata si se vindea carnea pentru gulasul cu carne de oaie, de la vitelul taiat pe furis in vremurile aspre si continuind cu razboaiele si cu cu accidentele in care consateni ai nostri si-au pierdut in citeva secunde viata. Dar cei mai multi au sfirsit linistiti viata dupa ce firul vietii dat de Domnul s-a terminat. Toti acestia s-au mutat „la Motocu” in cimitirul satului, dupa numaele familiei care locuia cel mai aproape.
In vremuri mai vechi fiecarui inmormintat i-se punea la cap o cruce pe care scria simplu: numele, anul nasterii, anul mortii, eventual citi ani a trait. Crucea era din lemn masiv de stejar si avea si un acoperis in doua ape din scindura, tot de stejar. Cind crucii ii putrezea partea din pamint, era culcata pe mormint, urmind sa se sfirseasca acolo, ca si cel inmormintat, dupa cum spune sfinta carte: „Pamint esti si in pamint te vei intorce” Dar asta se intimpla dupa mult timp, poate dupa doua generatii. Nu erau monumente, nu erau cruci de fier care durau poate mai mult. Aceste au aparut mai tirziu, iar in zilele noastre satul s-a aliniat la tendintele din toata tara: morminte betonate, cu capace de beton, cu cruci de marmura, adevarate monumente. In toate cimitirele lumii e asa. Ma intreb, oare e mai bine asa? Sau era mai bine cind totul dura cit viata unei cruci din lemn de stejar? Nu stiu raspunsul. Un bun prieten, preotul ortodox Petre Budureanu din Virciorog era foarte mindru ca i-a invata pe crestini cultul mortilor, incluzind si astfel de lucrari in cimitire, si ingrijirea mai atenta a spatiului dintre morminte. In Bozinta de care vorbesc aici cel mai mare eveniment era ‘luminatia” cind erau ingrijite mormintele, curatate mormintele si locul dintre ele si se adunau toti pentru o seara in jurul lor cu luminari aprinse spre pomenirea si amintirea celor trecuti dincolo. Acum vezi echipe de lucratori sapind, turnind betoane, tencuind, cioplind piatra. Si vezi si monumentele care apar, incit ai senzatia unei competitii fara obiect intre ele. Oare moartea merita sa i-se dea atita importanta? Nu cred, dar e doar o parere. Lumea in general e supusa si modei si competitiei.
Numai cei trecuti dincolo nu mai pot fi ajutati cu nimic, doar sa ne aducem aminte de ei si sa le pastram in inima imaginile din vremea cind erau printre noi, vii. Si sa facem cum zice poetul:
„O lupta-i-viata, deci te lupta
Cu dragoste de ea, cu dor”
Restul, e zadarnicie.

Această prezentare necesită JavaScript.


Un gând despre „„La Moţocu”

  1. Se apropie „luminatia”, prilej de pomenire si cinstire a celor care au fost. Domnul sa le dea odihna vesnica iar noua celor de aici sanatate si ani. Ar fi o mare bucurie pentru cei care sint plecati departe si care nu pot fi impreuna cu tot satul sa poata vedea fotografii si poate filme de la aceasta seara deosebita. De aceea rog pe cei care pot si vor sa le trimita pe adresa mea de mail pentru a aparea pe blog.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s