Casa şi şura

In toată civilizaţia rurală tradiţională un rol deosebit il joacă locuinţa şi acareturile adică tot ce are omul in ograda sa. S-a scris mult pe aceasta temă şi nu mi-am propus să fac un studiu. Voi aminti doar citeva elemente generale care se regăsesc şi in locuinţele din satul nostru, atit la cele vechi si tradiţionale cit si la cele din zilele noastre.
In primul rind casa, in vechime cu mai multe variante, in funcţie de starea omului. Cu o tinda si cameră, cu o tinda si doua camere la capete, cu o tinda plus doua camere si o cămară si rar erau mai mari. In prezent casele sint mai mari, 2-3-4 camere, verandă, holuri, cămară. De la casele din bîrne tencuite cu pămînt, muruite cu lut si văruite cu var colorat in albastru de obicei, la cele din pămînt bătut intărit cu mărăcini, din voioage (chirpici), cărămidă arsă sau BCA. Tradiţional erau acoperite cu paie de secară iar acum cu ţiglă, eternit. Nu s-a folosit niciodată tabla.
A doua construcţie importantă este grajdul combinat fizic şi funcţional cu şura, care sint dedicate cresterii animalelor. Si aici sint diferite variante in functie de starea, adică de cît de bogat era gospodarul si sper sa găsesc citeva exemple potrivite.
Urmează o serie de cladiri auxiliare mai mici: Colniţa, in care se păstrează şi se taie lemnele de foc, coteţele porcului si păsărilor, coşteiul pentru mălai, sinalăul (fînarul) in care se păstrează nutreţurile.
Foarte des se mai construia o „căsuţă” adica o bucătărie de vară cu o cămară si o pivniţa care la nevoie putea servi de adăpost bătrinilor căsei, lasind casa mare tinerilor. Uneori acesta era cu ca o alta casa din gospoderie. Foarte importantă era si este fîntîna, rară casa fara fîntîna proprie, de obicei cu cumpănă datorita faptului ca pînza freatică este la noi destul de ridicată, 6-8 m. Adincimea maxima la noi este de 8-10 m, diametru mare si pietruite cu piatra de rîu. Fîntîni publice nu au fost la noi decit la scoală, tocmai pentru că fiecare casă o avea pe a ei. Uneori era o fintină la doi vecini, săpată la gardul comun. In prezent, datorită „binefacerilor” civilizaţiei, tot mai multi bozîntani nu mai folosesc apa din fintină decit cel mult pentru vite, preferind pentru băut apa adusă pe conducte din reţeaua Băii Mari, reţea construita dupa poluarea drastica a satului de catre iazurile decantoare.
Curtea era imprejmuită cu gard tradiţional de nuiele impletite, uneori acoperit cu un acoperiş de paie, mai nou gard de scîndura (pălant) cu acoperiş sau nu iar in utimul timp şi din fier forjat sau chiar din materiale mai scumpe. Porţile nu au avut niciodată amploarea si semnificaţia celor din Maramureşul tradiţional fiind, desi bine făcute, doar functionale. Gospodăriile noastre nu au avut niciodată garduri foarte inalte in genul celor din Banat, care nu iţi dau voie sa vezi in curte, totul a fost si este la vedere, firea oamenilor fiind destul de deschisă si sociabilă, nu şi-au ascuns niciodată lucrurile bune sau mai putin bune din odor (curte, pentru cei care inteleg mai greu multitudinea de arhaisme si cuvinte specifice numai zonei noastre, unele împrumutate din limbi straine). Mă voi strădui ca acolo unde folosesc aceste cuvinte, care in opinia mea caracterizează cel mai bine noţiunile pe care le reprezintă, să trec in paranteza si „traducerea”
Spaţiul unei gospodării se impartea de obicei in doua, partea din fată numita „odor” (curte) si cea din spatele şurii, numita ogradă, in care se depozitează de obicei finul , cocenii de porumb, căruţa si alte lucruri. Ele sint de obicei separate cu gard si o poartă, pentru a permite limitarea accesului păsărilor, vitelor şi porcilor doar in una din ele, in functie de opţiunea gospodarilor. Destul de des este un spatiu in faţa, la drum, pentru o gradiniţa cu flori. In spate este reservat obligatoriu spatiu şi pentru o gradina de legume.
In prezent au rămas in sat, din cite ştiu eu, doar două case de tip tradiţional, una a raposatului Ster Gheorghe, cu tindă si două camere si alta a decedatului Ion, (poreclit Buha de catre hîtrii noştri consăteni) cu doar o tindă si o cameră, si acelea mici, intr-o stare destul de precară. Din pacate in acea curte nu mai locuieste nimeni, cine stie pe unde s-au răspîndit mostenitorii Găvrilii Oniţî.
Casa Floriţii lui Ilie’a Marişchii, ultima care mai avea băbătie, adica afumătoare in podul acoperit cu paie de secară, si care era folosita de tot satul pentru afumat produsele de porc, a fost printr-un noroc si grija celor din conducerea comunei Tăuti, actualmente oraş, cumpărată de la moştenitori, mutată pe un loc bine ales linga şcoala din Tauţi şi transformată in Muzeul Satului. Tot printr-un noroc, trecind prin Tăuti intr-o zi de sîmbătă, am oprit să fac fotografii măcar la exterior dar l-am gasit acolo pe inimosul custode al Muzeului, dl. Crâncău, care m-a invitat sa o vizitez si mi-a explicat, daca mai era nevoie sa-mi explice cineva, lucruri pe care le stiu dintotdeauna iar casa o cunoşteam fiindca am fost pe la mătusa Florita, Dumnezeu sa o odihnească, de multe ori si am stat pe lădoiul care acum e obiect de muzeu. Mi-a arătat chiar si depozitul muzeului plin de lucruri de valoare. Toată stima pentru modul in care arată şi pentru efortul de a aduna in jurul acelei case tot ceea ce s-a putut si reprezintă civilizaţia noastră rurala.
Sa lăsăm imaginile să povestească mai mult.

Această prezentare necesită JavaScript.

Avizier muzeu

Avizier muzeu

ACASĂ

ACASĂ

Şcoala

Şcoala

Paznicul

Paznicul

Vine gazda sa ne deschidă

Vine gazda sa ne deschidă

Ai adus ceva...bun?

Ai adus ceva...bun?

La noi gardu-i de nuiele..

La noi gardu-i de nuiele..


Am ales tilul acestei fotografii dupa un frumos cintec din Bistriţa din care redau doua versuri:
„La noi casa-i de nuiele, lele Ileană
Şi fetele-s frumuşele, lele Ileană”

Casa Floriţii lui Ilie'a Moisî

Casa Floriţî lui Ilie'a Moisî


Casa a ramas mostenire dupa moartea Floriţii feciorului ei, Ion, poreclit „Norocul” insurat cu sora tatălui meu, mătuşa Floare a lui Gheorghe a lui Pricob. De la el a cumpărat comuna casa. Din păcate i-a luat Domnul pe amindoi, aibă hodină vesnică, au fost oameni foarte de omenie.
Colniţa

Colniţa

Coteţul, şura si grajdul

Coteţul, şura si grajdul


Sura de aici e mica, grajdul la fel, in partea stinga se vede mai putin. Cred că spatiul redus de expunere a facut sa nu aducă o şură mare cum e cea a lui Ionu’ lui Breban din faţa bisericii (Dumnezeu sa-l hodinesca si pe el).

Odorul cu plug, şitău si fîntîna

Odorul cu plug, şitău si fîntîna

Fîntîna

Fîntîna

Streasina casei iarna

Streasina casei iarna

Usa cu cipcă

Usa cu cipcă


Cipca, (dantelă, pentru străini) a fost foate mult folosită atît pentru impodobirea casei cît si a îmbrăcămitei. Croşetată cu migală si rabdare de femei in lungile luni de iarnă, la fel ca si cusăturile minunate de pe haine, a facut mindria sătencelor noastre.
Ştiubeie

Ştiubeie


Albinăritul, in forma lui nesistematică, a fost practicat dealungul timpului de catre mulţi locuitori ai satului. Imi aduc aminte ca si bunicul meu din parte mamei, Văsălica lui Vasalie, avea două ştiubeie pe poliţe puse lingă portile de la sură. Ce nu imi amintesc este dacă am mîncat miere vreodată de la ele.

Intraţi, intraţi..

Intraţi, intraţi..

Cuptorul din tindă

Cuptorul din tindă

Cuptorul acesta, multifunctional, nu era in casa originala, a fost adus un meşter al zonei noastre care l-a facut asa cum se făceau cindva cuptoarele la noi.

Coveţi in tindă

Coveţi in tindă


O colectie de coveţi, cu diverse intrebuintări, de la „ciupăit” copiii pina la punerea slăninii in saramură la murat. Tot aici se mai vede un „durgalău” pentru un fel de calcat primar in special al ţesăturilor, un „blidar” adică un suport de farfurii, o răzătoare, o „durăitoare” de speriat păsările agaţată de grindă, tot acolo un „soatioar” , impletit din papură echivalent cu poşeta din ziua de azi, care era folosit de catre femei cind mergeau undeva mai oficial.

Cele trei măsuri

Cele trei măsuri


Cele trei măsuri de volum folosite in tranzacţiile cu cereale au fost „oticăul” „mierţa” si „dica” Cu ele se masura ce se ducea si se aducea de la moară, ce se vindea si se cumpăra, ce se imprumuta. Ele se folosesc si in ziua de azi! Masura cea mai folosită in satul nostru a fost şi este oticăul.

Patul, ruda de haine, stălaja

Patul, ruda de haine, stălaja

Camera de la drum cu masă si lădoi

Camera de la drum cu masă si lădoi

Spatiul nefiind prea mare, asezarea lucrurilor era cam aceeasi in majoritatea caselor. La fereastra de la drum un lădoi, in care se depozitau haine, impachetate frumos, pe care se şedea la masă sau şedeau musafirii. In stinga si dreapta două paturi iar dacă locurile de dormit nu ajungeau, pe timpul nopţii se mai punea un „solmojac” (saltea umpluta cu paie de ovaz) pe lădoi şi se mai cistiga un loc. Hainele de uz curent se depozitau pe o rudă agăţată de grinzi. La intrare in dreapta de obicei era o sobă cu „bloagder” (cuptor)
Casa fiind cu „meşter grindă” sus pe aceasta se păstrau actele, banii cîţi erau, dohanul (tutunul) si alte lucruri care nu trebuiau să ajungă pe mîna copiilor.

Bradul de Crăciun

Bradul de Crăciun


Am avut surpriza sa vad un brad de Crăciun ca in copilarie. Panglici si lanţuri făcute din hirtie colorată, mere si nuci agatate in pom, ruji din hirtie creponată, ciocolăţi (bomboane de pom) din hîrtie cu cubulete de zahăr in ele, sau doar cu cubuleţe de pîine. Toate acestea erau pregătite in casă din materiale nu prea multe si nu prea scumpe. Asa a fost.

Vase pe credenţ

Vase pe credenţ

Icoană pe lemn

Icoană pe lemn

Icoană pe sticlă

Icoană pe sticlă


In casele din Bozînta sînt si acum multe icoane de toate felurile, unele vechi, rare si de valoare.

Blid si busuiocul de la icoană

Blid si busuiocul de la icoană

Stălaje

Stălaje

Costume si şterguri

Costume si şterguri

Şpor cu oală si voşorlău

Şpor cu oală si voşorlău


Înainte de intrarea in sat a curentului electric acest fier de călcat era la mare preţ. in el se puneau carbuni, cind se răcea putin se balansa pentru ca aerul să intensifice arderea cărbunilor si era iar bun de calcat. În casa părinţilor mei nu a fost aruncat, e undeva prin cămară, la fel cum si masina de tors si razboiul de ţesut sint si ele păstrate. O altă variantă eras cel cu talpa groasă care se incingea pe şpor. Avea avantajul ca nu scotea fum.

Şpor cu cenuşar si uscător de lemne

Şpor cu cenuşar si uscător de lemne

Gazda noastră, dl. Crâncău

Gazda noastră, dl. Crâncău


Gazda noastră ne arată un fier de călcat cu talpă groasa.

Voşorlău cu cărbuni, sopon de casă

Voşorlău cu cărbuni, sopon de casă


Spălarea hainelor grele si a pînzeturilor se făcea traditional prin punerea lor la muiat si trecerea apei fierte printr-un strat de cenusa care este bogată in saruri de potasiu si care genereaza „lesie”. Leşia incălzita la fierbere se turna de citeva ori ca sa treacă peste toate hainele. Apoi rufele se băteau cu maiul si se limpezeau in mai multe rînduri de apă rece. Săpunul de casă făcut mai nou cu sodă caustică este posibil sa fi fost făcut dealungul timpului si cu lesie din cenuşa.

Site si oala de fiert piroşte

Site si oala de fiert piroşte


Este stiut si in ziua de azi că cele mai bune piroşte (sarmale) sint acele fierte la cuptor in oală de lut. Oala legată in sîrma era folosită in acest scop.

Ulciorul cu ţuţură

Ulciorul cu ţuţură


Ulciorul din lut nesmălţuit păstrează apa rece si in miezul verii prin evaporare si răcire la nivelul suprafeţei exterioare. Ţuţura de la toartă te ajută sa bei fără un efort prea mare. În copilarie am baut apă din asa ceva.
Tot aici se vad frunze uscate de aghistin (castan comestibil) folosite la coacerea pîinii in cuptor, mai multe maiuri folosite la lăutul rufelor, diverse oale de lut.

Droanga si zgarda viţelului

Droanga si zgarda viţelului


Droanga (talanga) era agaţată de gîtul vacilor pentru a nu fi pierdute prin pădure sau desişuri. Zgarda se pune la gîtul viţelului care trebuie inţărcat, aceasta inţeapă vaca si ea nu ii va mai da voie sa sugă.

Oala cu peteică

Oala cu peteică


Peteica era o plasa din fire mai groase in care se punea oala cu mincare pentru a fi dusă la cîmp.

Blid cu păsăruie si ruji

Blid cu păsăruie si ruji

Blidele folosite la ornamentarea peretilor erau pictate cu mai multe teme traditionale, păsăruica aceasta care seamănă cu un piţigoi era foarte raspîndită…

Blid cu cocoş

Blid cu cocoş


…la fel cum raspindit era motivul cocoşului…

Blide si cipcă

Blide si cipcă


…sau viţa, strugurele, ruja.

Ruda de haine din camera dinspre ogradă

Ruda de haine din camera dinspre ogradă


Se vede si o altă piesă de mare importanţă din gospodărie, războiul de ţesut. Ca o continuare a culturii de cînepă care era era toarsă şi facută tort (fir rasucit, a se vedea „Fire de tort” de G. Coşbuc), in război se ţesea pînză din care se făceau hainele de toate zilele si de sărbători. Cît era iarna de lungă bozîntanele torceau, depănau tortul şi băteau la război. Desi mama nu mai ţese de ani de zile, acasă la ai mei mai sînt vreo două valuri de pînză de casă. Tot in război se ţeseau ţoluri de pus pe jos, covoare, păretare si acoperemînturi de pus pe pat, cu pîna la 12 iţe. Erau operatii migăloase dar pe vremea aceea si iarna era mai lungă. De unde si vorba „Unde sint zăpezile de altădată”. Cea mai folosită la noi a fost cinepa si mai puţin inul. Firele de bumbac necesare ţesutului unor pînzeturi mai fine erau cumpărate.

Valiza

Valiza


Pentru unii mai săraci acesta era geamantanul de călătorie sau valiza de mers la armată.

Costum de bărbat

Costum de bărbat

Femeia si leagănele cu prunci

Femeia si leagănele cu prunci

Fereastra dinspre odor

Fereastra dinspre odor

Stălaje cu vasă

Stălaje cu vasă

Flori de iarnă

Flori de iarnă


Iarna, cînd muşcatele nu mai au flori, acestea infrumuseţeaza casa. Se mai numesc „banii lui Iuda” din cauza aspectului lor de „arginţi”

Prisma casei cu clopul si lompasul

Prisma casei cu clopul si lompasul


Cu o ultimă privire asupra prismei casei unde stau in cui clopul gazdei si lompaşul, părăsim casa si ne indreptăm spre magazia muzeului, in vechea locuinţă a directorului scolii. Aici vedem materiale si piese deosebite, toate primite prin donaţii de la locuitorii comunei (acum oraş) si satelor aparţinătoare, multe din Bozînta.

Documente

Documente

Guba

Guba

Haine si vederi

Haine si vederi

Pene in cruci

Pene in cruci

Feţe de masă si de pat

Feţe de masă si de pat

Cămeşi

Cămeşi

Cămeşi şi o colecţie de struţuri

Cămeşi şi o colecţie de struţuri

Struţuri de nuntă

Struţuri de nuntă

Credenţ, stălaje

Credenţ, stălaje

Icoană cu ştergură

Icoană cu ştergură

Icoane, blide si brad

Icoane, blide si brad

Brad

Brad

Icoane si turtă dulce

Icoane si turtă dulce

Desene de copii

Desene de copii


Multumesc şi pe acesta cale domnului Crâncău, custodele Muzeului Satului si promit ca voi reveni de cite ori voi trece prin Tăuti. Poate că si ultimele case si şuri tradiţionale din Bozînta ar trebui păstrate intr-o formă oarecare spre aducere aminte. Dacă se demolează, nimeni, niciodată nu le va mai putea construi in forma aceasta. Acesta este tragismul progresului.

Pe drum spre Bozînta

Pe drum spre Bozînta


O casa păstrată inca in forma ei originala, a apartinut lui Ster Gheorghe, mutat si el la „Moţocu” Casa este asemănătoare cu cea de la Muzeul Satului are tindă si două camere. Are de asemenea şură şi grajd, colniţă, coteţe. Poate ar merita păstrată in forma aceasta, dar asta depinde doar de moştenitori.

Casa lui Şter Gheorghe

Casa lui Şter Gheorghe

Şura

Şura

Colniţa si coteţele

Colniţa si coteţele

Prisma casei

Stîlpii de la prismă

Stîlpii de la prismă

Ferestrele de la drum

Ferestrele de la drum

Poarta şurii

Poarta şurii

Grajdul

Grajdul


O altă casa veche, dupa parerea mea depăseste suta de ani, este cea din curte raposatului Găvrila Oniţî, a lui badea Ion numit de bozîntani „Buha”. M-il amintesc bine, un om mic de statura, imbracat apropape in haine traditionale, cu opinci, mergind incet pe drum in treaba lui. Cite unul mai hitru il întreba:
-Bade Ion, ce-i buha-n vis? Şi el răspundea cu vocea molcomă, fără sa dea semne de supărare:
-Îi on păhar de horincă…
După cum se vede din fotografie casa este cu tindă si o cameră, din bîrne si tencuită cu lut. De mirare ca a ramas incă in picioare.
In sat mai sînt inca doua case vechi, una find a Tanasîii lui Moţoc

Casa Buhii

Casa Buhii

Casa lui Ion (Buha) văzută de la drum

Casa lui Ion (Buha) văzută de la drum

Fereastra

Fereastra

Nu contează a cui este acesta casă din zilele nostre, majoritatea sînt după acest tipic. Se văd clar casa, şura cu grajdul, colniţa, coteţele, fîntîna, in plus coşteiul pentru mălai. La fel si la următorea, dispuse după cum a permis spaţiul.

Casă din zilele noastre

Casă din zilele noastre

Altă casă

Altă casă

O „casuţă” adica o bucătărie de vara mult mai mare, cu pivniţă inaltă, tindă si o cameră mare.
In satul nostru pivniţele nu sint prea adînci din cauza pînzei freatice destul de ridicate. Pe timp de ploaie apa in fîntîni urcă mult, pîna la 1-2 m de suprafaţă.

Căsuţa

Căsuţa

Reclame

8 gânduri despre „Casa şi şura”

  1. freddye a spus:

    Superba monografie… Casa,leaganul nasterii si copilariei fiecaruia… Locul parasit cu dor si jale pentru a naviga pe ale vietii talazuri. Locul in care vrei sa te intorci, fie ca esti bogat sau sarac, soldat sau imparat… Locul de unde plecam cu totii si ne intoarcem imputinati la trup si numar dar mai bogati sufleteste… Home,sweet home..!!!

  2. Nelu a spus:

    Frumos, placut ochiului… o intreaga istorie…
    Chiar Bozanta are muzeu?

    Un cantec zice,
    Vino bade de ma fura,
    Ca la nopte dorm in sura
    Si poarta-i de pipirigu’
    Nu scartie nici un picu’

  3. freddye a spus:

    @ NELU
    De-acum BOZANTA are si recunoastere internationala ,[cel putin in blogosfera],iar diasporenii ofteaza la greu dupa locurile natale.. ILIE le mai alina suferinta launtrica..E un demers absolut magnific.. Sunt sigur ca ILIE are in vedere si oarece surprize audio-video..

  4. Iată remarcile unui oltean getbeget ( adică 100%.) Şi încă una: „nu-i românul ca olteanul, nici olteanul ca gorjeanul”
    Bozânta Mare este acum o localitate care şi-a pierdut identitatea, mă refer la arhitectură, ca majoritatea din ţară, în faţa progresului. Sper ca bozântanii să fi rămas cu sufletul cum au fost şi mai mult decât atât. Dacă s-ar scula bătrânii din morminte s-ar speria. De la casele cu o tindă şi una sau două camere, acoperite cu paie şi ajunse muzeu, s-a trecut la casele cu etaj, cu termopane la ferestre şi atâtea încăperi ce prisosesc, mai ales că timpul cel mai mult nu-s locuite. Iar prin Oboare staţioneză câte una, două maşini. Progres dom’le!
    Casele de la noi din Gorj, vezi „Casa în care m-am născut” de pe blogul meu, http://ionel-domncolonel.blogspot.com/ se deosebeau de cele maramureşene că toate erau acoperite numai cu şindrilă (şiţă) nu cu paie şi erau făcute numai din grinzi de stejar.
    Găsesc multe asemănări între felul de a trăi şi obiceiurile maramureşene, care nu-s departe de cele gorjeneşti. Diferă doar denumirile şi eu care am avut colegi maramureşeni de la care am mai reţinut câte ceva, fără explicaţii n-aş înţelege multe lucruri. La noi odorul (oborul) este cel de la vite, iar curtea este cea din faţa casei cu grăniţa de flori. Ruda la noi se numea „Culme” (acum nu mai există în nicio casă) şi avea întrebuinţare tot timpul. De la suport de haine, pături, rufe puse la uscar până la loc de agăţat cârnaţii la Crăciun pentru fezandare.
    Domnule Ilie, felicitări pentru acest efort în care aţi reuşit să împletiţi în mod majestos vechiul specific zonei de unde aveţi sorgintea, cu evoluţia şi progresele noului în care trăim. Vă invidiez ca va mai rămas o casă muzeu. Bisericuţa din lemn lângă mărul înflorit altă piesă de muzeu, mi-a creat o imaginaţie feerică. Păcat că zona Maramuresului n-o cunosc decât din poze şi povestiri, dar de la dumneavoastră, acum, la vârsta pe care o am, pot să-mi completez lacunele. Cred ca până văd tot devin şi eu moroşan!
    Respectuoase salutări.
    Ion Gociu

  5. Nelu a spus:

    Deosebiri,asemanari… vorba aceea: „cate bordee atatea obicee”! In peregrinarile mele am sesizat si unele diferente culinare… Maramuresul este asociat intim cu gustul de slana afumata, cu ceapa si paine proaspat scoasa din cuptor(in „deschidere” un pahar de palinca). Apoi merge bine o supa cu mazare verde, sunca,
    usturoi verde, rosii si patrunjel. Specifica este si universala „varza a la Cluj” la fel de faimoasa ca si sarmalele moldovenesti sau carnatii oltenesti! In Oltenia, tara oamenilor grabiti, avem parte de feluri condimentate, asezonate cu ridichi, praz si ardei iute. Vinul sec de Segarcea merge de minune alaturi de carnatii oltenesti afumati, preparati din cantitati egale de carna de vita si porc.

  6. Gheorghe Tamas a spus:

    Bravo Ilie
    Sunt mandru si eu de originile mele bozantane precum si de mica mea contributie adusa prin supranumele dat Dambului -Morii cel de „derdelus” . Pentru mine a fost cea mai strasnica partie din cate au fost si or fi pe lumea asta.
    Numai zapezile …. 🙂

    Gheorghe

  7. Ilie a spus:

    Bine ai venit Gheorghiţă a lui Şandorul lui Iuli pe Blogul Bozîntanilor. Si pentru noi ceilalti Dimbul Morii era ceva nemaipomenit iarna. Si mai era unul mai abrupt pe ulita din jos dar acela era mai periculos, avea o carare la mijloc care te arunca cu sania de nu erai atent. Astptam mai multe despre tine si ai tai la o rubrica ce va aparea in curind, „Fiii si nepotii satului”. Sa nu cumva sa-ti faci alt program pe 22 August, vei fi la Bozînta!

  8. Felicitari sunteti un om cu suflet mare care nu v-ati uitat radacinile si locurile copilariei. Abia astept sa ne cunoastem la un pahar de HORINCA de a noastra si sper in colaborari frumoase de acum inainte. Cu stima si respect Sandu Chioran.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s